Tartă de ciocolată cu dovleac
Cu această rețetă am participat la Campania “Povești savuroase de toamnă #farazahar” organizată de NoSugarShop.
#Retetefarazahar #nosugarshop
Minunăția asta de tartă mi-a ieșit atunci când am încercat să transform o rețetă sugerată de o cititoare a blogului într-una keto. Umplutură fină și cremoasă pe o crustă crocantă cu gust de ciocolată, totul fără zahăr, o adevărată încântare! M-aș bucura să o încercați și voi și să reveniți cu impresii. Găsiți ingredientele necesare rețetei pe site-ul NoSugarShop.ro.
Pentru o formă cu diametrul de 24 cm, 8 porții
- crusta:
- 150 g făină de migdale
- 20 g cacao
- 50 g eritritol
- 50 g unt
- 1 ou
- ½ linguriță gumă de xantan sau 1 lingură tărâțe de psyllium
- 80 g ciocolată dark (eu am folosit heidi de 85% cacao)
- umplutură:
- 600 g dovleac copt
- 4 ouă
- 50-70 g eritritol (în funcție de cât de dulce este dovleacul)
- vanilie, scorțișoară sau alte arome
Componentele crustei se îmbină, formând un aluat ca o plastilină. Într-o formă de tartă se pune un cerc de hârtie de copt care se unge cu unt. Și marginile formei se ung cu unt. Aluatul se întinde între 2 hârtii de copt sau covorașe de silicon și se transferă în tavă. Cu ajutorul degetelor, se întinde aluatul uniform pe fundul formei și pe margini. Se dă forma în cuptorul încins la 160 grade C pentru circa 10 minute.
Între timp se prepară umplutura, prin mixarea cu blenderul de mână a tuturor componentelor umpluturii.
După 10 minute se scoate forma din cuptor și se distribuie uniform ciocolata ruptă bucățele. În câteva minute, ciocolata se va topi de la căldură. Atunci se toarnă cu atenție umplutura. Ciocolata va avea tendința să se ridice pe alocuri la suprafața, nu e grav. Se bagă forma înapoi la cuptor, pentru circa 30-40 de minute. Suprafața trebuie să fie prinsă aproape peste tot, dar e admis să fie un pic mai moale în mijloc. Se stinge focul și se lasă tarta în cuptor pentru o oră. În acest timp, se va închega și partea moale din mijloc.
Tarta se răcește și se servește după ce stă la frigider măcar 4-5 ore, cel mai bine peste noapte.
TOTAL: 1295 grame, 2387.1 calorii, 84.5 proteine, 217.5 lipide, 58.1 carbohidrati, 23.1 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com
Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.