Rețete pentru masa de Paști

Rețete pentru masa de Paști

Pentru că de-a lungul timpului am adunat pe blog rețete potrivite și pentru masa de Paști, am decis să fac o mică selecție, pentru a vă ajuta în alcătuirea meniului.

APERITIVE ȘI SALATE


Deoarece primăvara este o perioadă în care se găsesc multe verdețuri aromate, le puteți folosi din belșug pentru salate și aperitive. Iată câteva propuneri:
Salata de ridichi cu smântână nu ne lipsește niciodată de pe masa noastră festivă.
În cazul în care mai găsiți leurdă, puteți prepara salata de leurdă cu ouă.
Ouă umplute, varianta clasică sau cu ficat de cod, sau cu spanac.
Sau puteți face salată de ouă, simplă ori cu ciuperci.
Las aici și rețeta de maioneză rapidă, utilă la salatele enumerate mai sus.

Alte câteva aperitive potrivite pentru meniul pascal:
Salată cu gust proaspăt de primăvară, cu varză nouă, ridichi, castraveți și ouă fierte.
Plăcintă colorată și aromată cu brânzeturi și leurdă.
O cremă de telemea cu verdețuri sau un pate din ouă și cremă de brânză, ce pot fi servite fie pe pâine low-carb, fie pe felii de castravete ori ardei.

Tot la aperitive puteți servi drob din organe de miel, simplu sau învelit în aluat fathead, sau o terină de ficat în bacon.
Pentru cei ce preferă un aperitiv mai puțin tradițional, vă recomand salata de rucola, căpșuni, nuci și brânză cu mucegai. Arată festiv și este un mix foarte reușit de gusturi și texturi:

Ciorba de miel cu borș și leuștean este preferată de mulți în ziua de Paște. Varianta mea este dreasă cu gălbenușuri și smântână, încercați-o, iese delicioasă!

Ca fel principal merge o friptură (în mod tradițional, de miel, dar și din altă carne ce vă place, sau de ce nu, pește). Găsiți pe blog rețeta de pulpă de miel gătită lent:

DESERT

Ca desert tradițional, puteți alege din cele 5 rețete de cozonac keto/low-carb:
Cozonac keto din aluat fathead, cu mac
Cozonac low-carb cu lămâie
Cozonac low-carb din făină mix de fibre
Cozonac keto din făină Szafi Reform
Cozonac keto fără lactate, cu Ketomix
Cozonac keto Babka cu ciocolată și nuci


Pasca fără zahăr se face foarte ușor, secretul e să folosiți o brânză de vaci grasă și cât mai proaspătă. Baza de aluat este opțională, puteți să o omiteți.
Și această budincă poate servi drept pască, una fără aluat.
Iar dacă preferați o pască tradițională, cu aluat dospit, brânză și model de cruce, aceasta este rețeta pe care v-o recomand.
Dar dacă doriți o pască mai deosebită, încercați-o pe aceasta fără coacere. Consistența este una cremoasă și mătăsoasă, iar gustul e foarte fin.
Nu puteam să nu adaug în această listă o pască fără aluat absolut deosebită. Arată inedit, se porționează ușor și este foarte, foarte bună!

Am pentru voi și o rețetă inedită de pască, cu dedicație specială pentru persoanele intolerante la lactate, întrucât nu conțină brânză:

Pentru cei care vor un desert altfel, vă propun o ruladă de efect, la prepararea căreia nu aveți nevoie de niciun fel de făină. Este simplu de făcut, dar este foarte aspectuoasă și senzațională la gust.

Și o ruladă din clătite poate fi o alegere bună pentru masa festivă.

Iar pentru că începe sezonul căpșunelor, o prăjitură simplă făcută cu acestea va fi în mod sigur apreciată.

Ce să mai zic de Tiramisu, mai ales unul fără zahăr? Are succes garantat la toată lumea, indiferent de ce mod de alimentație preferă. 🙂 Pentru efect maxim, vă propun forma de ruladă:

Pentru alte sugestii de dulciuri fără zahăr, intrați aici, sigur găsiți ceva pe placul vostru.

Vă urez să aveți Sărbători luminate și liniștite!

Print Friendly, PDF & Email
Summary
Rețete pentru masa de Paști
Article Name
Rețete pentru masa de Paști
Description
Rețete pentru masa de Paști
Author