Chifteluțe în sos cremos de dovlecei
fel principal, garnituri

Chifteluțe în sos cremos de dovlecei

Recent v-am arătat o combinație delicioasă dintre carne tocată și dovlecei. Azi vă mai propun una, preparată într-un mod diferit, dar la fel de gustoasă, poate chiar și mai și. Vă îndemn să le încercați pe amândouă, să vedeți care e preferata voastră. 🙂

Pentru 4 porții

  • 500 g carne tocată
  • sare, piper, pudră de ceapă, cimbru
  • 1 dovlecel de mărime medie (300-400 g)
  • 150-200 ml smântână dulce
  • ulei de măsline sau untură
  • 1 ceapă mică
  • parmezan ras, opțional

Carnea tocată se amestecă bine cu sarea și condimentele. Se trântește de câteva ori cu putere în bol, pentru a se tasa fibrele cărnii. În acest mod, carnea devine mai legată și mai maleabilă.
Se iau cantități egale din compoziție și se modelează chifteluțe. Eu le-am făcut mai mari, mi-au ieșit 10 bucăți.

Într-un vas (ideal unul care poate fi băgat la cuptor, eu am avut o tigaie de fontă) se încinge grăsimea și se călește ușor ceapa tocată mărunt, până devine ușor translucidă.
Se adaugă dovlecelul dat prin răzătoarea mare și un pic de sare. Se lasă 2-3 minute, să se înmoaie dovlecelul.
Se pun chifteluțele deasupra și se toarnă smântâna dulce cât să le cuprindă.

Se dă tigaia în cuptorul încins la 180 grade C pentru 40 de minute. Eu am presărat parmezan ras cu 10 minute înainte de a închide focul.
Chifteluțele în sos cremos de dovlecei se servesc fierbinți sau calde.


TOTAL: 1040 grame, 1643.7 calorii, 97.4 proteine, 133.3 lipide, 14.1 carbohidrati, 3.9 fibre

Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Chifteluțe în sos cremos de dovlecei
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 20 Review(s)

Leave a Reply