Pandișpan Ketorem cu fructe
deserturi, băuturi

Pandișpan Ketorem cu fructe

Ce părere aveți despre mixurile de prăjituri? Știu multe persoane care se feresc de ele, și pe bună dreptate! Dacă îți pasă măcar un pic de propria sănătate, te uiți cu suspiciune la lista lungă de ingrediente cu nume ciudat, în care zahărul este mereu pe primul loc.
Dar, din fericire, nu toate sunt așa. Există și mixuri de prăjituri SĂNĂTOASE, fără zahăr, având la bază numai ingrediente curate. De exemplu, cele din gama Ketorem sunt echilibrate ca gust, textură și valori nutriționale și au la bază numai ingrediente curate, de înaltă calitate, care respectă principiile alimentației keto și low-carb, dar care oferă un răsfăț dulce în același timp. Am testat până acum 4 sortimente (3 le găsiți pe blog, iar al patrulea, pe Instagram). Ultimul mix lansat este cel de pandișpan (conține făină de migdale, Green Sugar Premium, izolat proteic de zer, praf de copt, albuș de ou pudră, pudră psyllium, coajă de lămâie deshidratată, aromă naturală de vanilie bourbon, pudră de lămâie). Avantajul lui l-am apreciat în special în vacanță, unde nu am acces la îndulcitori și ingrediente low-carb, astfel că a fost la marele fix când am vrut să prepar o prăjitură pentru o reuniune de familie. După cum puteți vedea și voi din poze, mi-a ieșit o prăjitură extra pufoasă, cu aspect deosebit, și vă asigur că avea gust de pandișpan clasic. M-a cucerit din prima! L-ați încercat și voi? Care din mixurile Ketorem vă place mai mult? Le găsiți exclusiv pe greensugar.ro

Pentru o tavă cu dimensiunile de 20*30 cm

Albușurile se bat cu un praf de sare până se fac spumă tare.
Gălbenușurile se mixează cu uleiul, apoi se adaugă treptat peste albușuri.
Cu mișcări ușoare se încorporează mixul, folosind un tel, până la omogenizare.

Se toarnă aluatul într-o formă (20*30 cm) tapetată cu hârtie de copt și se distribuie deasupra fructele spălate și uscate (și feliate, dacă e cazul).
Prăjitura se coace la foc mediu (170 grade C) cam 30 de minute. Dacă se rumenește prea repede, se va acoperi cu folie de aluminiu.

Prăjitura gata se taie numai după răcire.


TOTAL: 660 grame, 1872.5 calorii, 83.5 proteine, 155 lipide, 38.4 carbohidrati, 18.2 fibre

Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Pandișpan Ketorem cu fructe
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 8 Review(s)

Leave a Reply