Tartă cu sparanghel
pâine, tarte sărate, plăcinte LCHF

Tartă cu sparanghel

Că tot e sezon acum, am făcut această tartă cu sparanghel, care mi-a ieșit foarte aspectuoasă (nu-i așa?), delicioasă și sățioasă. Mie mi-a plăcut gustul dulceag al crustei din făină de cocos și contrastul pe care îl formează cu umplutura sărată. Dacă nu sunteți amatori, vă recomand să folosiți varianta 2 a aluatului.

Pentru circa 6-8 porții

  • pentru crustă:
  • 90 g unt
  • 90 g făină de cocos
  • 1 ou
  • ½ linguriță sare
  • ½ linguriță pudră de ceapă
  • SAU
  • 130 g făină de migdale
  • 3 linguri semințe de susan
  • 1 lingură tărâțe de psyllium
  • ½ linguriță praf de copt
  • 60 g unt
  • 1 ou
  • sare
  • pentru umplutură:
  • câteva tije de sparanghel, câte încap în formă (eu am avut 10 bucăți mai subțiri, în total 150 g)
  • câteva roșioare cherry (50 g)
  • 3 ouă
  • 150 ml smântână lichidă
  • sare
  • 1-2 linguri parmezan ras

Într-un castron se pun toate componentele pentru crustă și se frământă cu mâinile un aluat omogen.
Tijele de sparanghel se spală și se taie la capăt. Potriviți-le lungimea după dimensiunea formei. Se fierb la abur 5-7 minute.
Ouăle se bat cu smântâna dulce, sare și condimentele.

Aluatul se întinde între 2 covorașe de silicon (sau hârtii de copt) unse cu puțin ulei, de mărimea formei + 1 cm pentru borduri. Se transferă aluatul în forma unsă cu unt și tapetată pe fund cu o bucată de hârtie de copt, unsă și ea cu unt. Se modelează bordurile aluatului.
Se toarnă amestecul de ouă cu smântână peste aluat.
Se așază tijele de sparanghel, iar din loc în loc, roșioarele, și se presară cu parmezan (după dorință).

Tarta se dă în cuptorul încins la foc mediu (170 grade C) până când suprafața este prinsă și ușor rumenită. La mine a durat 40 de minute. Dacă se rumenește prea repede pe la margini, iar la mijloc încă nu e prinsă, se acoperă forma cu hârtie de copt.

Tarta se servește fierbinte sau caldă. Se poate păstra la rece și reîncălzi a doua zi.


TOTAL (varianta cu făină de cocos): 765 grame, 1928.7 calorii, 55.7 proteine, 168.6 lipide, 46.4 carbohidrati, 20.3 fibre
TOTAL (varianta cu făină de migdale): 815 grame, 2341.8 calorii, 74.8 proteine, 210.1 lipide, 54.1 carbohidrati, 28.4 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Tartă cu sparanghel
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 14 Review(s)

Leave a Reply