Mâncare de fasole verde păstăi
fel principal, garnituri

Mâncare de fasole verde păstăi

Mâncarea mea preferată din copilărie, pe timpul verii. „Păstări” îi ziceam noi. Cel mai des se făcea în ceaun pe cotlon. Fasolea verde niciodată nu era fiartă în prealabil, ci se punea direct în ceaun la gătit. Câteodată, pentru a face mâncarea mai sățioasă sau când era puțină fasole, se adăugau și cartofi noi. Dar eu am preferat mereu varianta simplă, doar cu usturoi.

Pentru 5-6 porții

  • 1 kg fasole verde păstăi
  • 1 ceapă
  • 3-4 linguri de ulei de măsline
  • 2-3 căței de usturoi
  • sare

Păstăile de fasole verde se aleg, se rup vârfurile. Dacă doriți, rupeți păstăile în 2-3 segmente, eu le las întregi. Se spală bine și se lasă la scurs.

Într-un vas încăpător (de exemplu, o tigaie wok) se încinge uleiul de măsline, în care se călește ușor ceapa tăiată mărunt.

Se adaugă păstăile de fasole verde, se sărează și se toarnă 1 pahar cu apă.

Se lasă la foc mediu spre mic, amestecând din când în când, până se înmoaie fasolea. La mine durează cam 30-35 de minute.

 

Dacă se nevoie, se mai adaugă un pic de apă pe parcurs. Ideea e că la sfârșit nu trebuie să rămână zeamă. Deci dacă fasolea e gata, dar mai e lichid pe fundul vasului, se dă focul mare și se lasă fără capac, până la evaporarea lichidului.

Când fasolea verde păstăi este făcută (devine flexibilă și nu mai e crocantă la gust), se adaugă usturoiul zdrobit și se închide focul.

Se poate servi imediat, dar e foarte bună și rece.

 


TOTAL: 1110 grame, 757.9 calorii, 19.1 proteine, 51.2 lipide, 79.4 carbohidrati, 34.9 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Mâncare de fasole verde păstăi
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 15 Review(s)

Leave a Reply