Plăcintă cu brânză, ceapă verde și mărar
pâine, tarte sărate, plăcinte LCHF

Plăcintă cu brânză, ceapă verde și mărar

Mirosul de plăcinte cu brânză, ceapă verde și mărar are pentru mine o semnificație aparte, îmi amintește de bunica. Aceste plăcinte erau foarte des prezente vara pe masa noastră, de obicei se făceau plate, prăjite în ulei pe tigaie. Uneori bunica le făcea și la cuptor, mai exact în ziua când cocea pâinea. Am vrut să simt din nou aroma copilăriei, dar adaptând rețeta de aluat conform modului actual de alimentație.

Această rețetă este în același timp și continuarea experimentelor mele cu făină fără carbohidrați. Aluatul nu a crescut practic deloc, în pofida drojdiei. Însă nu m-a deranjat acest fapt, întrucât rezultatul final m-a mulțumit.

Pentru o plăcintă de circa 26-28 cm în diametru:

 

  • 300 g telemea
  • 300 g brânză de vaci
  • 3-4 ouă, în funcție de cât de uscată e brânza
  • 1 legătură mărar
  • 2-3 fire ceapă verde (eu am folosit o casoletă de fire de arpagic, sunt mai aromate ca ceapa)
  • 1 ou pentru uns suprafața

 

Drojdia se dizolvă în apă ușor călduță. Se amestecă toate componentele aluatului, trebuie să iasă un aluat dens, ușor lipicios. Se lasă vreo oră la dospit.

Se pregătește umplutura, amestecând brânza de vaci și telemeaua sfărâmate, ouăle și verdeața spălată și tocată.

Se încinge cuptorul la 180 grade C. O formă rotundă cu diametrul de 26-28 cm (sau una dreptunghiulară de circa 20/30 cm) se așterne cu hârtie de copt și se unge cu puțin unt.

Aluatul se împarte în 2. Se întinde cu sucitorul o bucată de aluat între 2 bucăți de hârtie de copt.

Se formează un cerc (sau un dreptunghi), care se transferă în tavă. Nu e nevoie să se modeleze borduri.

Se distribuie uniform umplutura.

Peste umplutură se pune a doua foaie de aluat, întinsă la fel ca prima.

Se înțeapă din loc în loc cu o furculiță, se unge cu ou bătut, se acoperă cu folie de aluminiu și se dă la cuptor pentru circa 45 de minute. După 30 de minute se scoate folia.

Suprafața nu iese foarte rumenă, ba chiar are o nuanță gri. Însă aluatul s-a potrivit foarte bine cu umplutura și pot să zic că am mâncat plăcinte cu brânză, ceapă verde și mărar (aproape) ca în copilărie. 🙂

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Plăcintă cu brânză, ceapă verde și mărar
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 12 Review(s)

Leave a Reply