Biscuiți keto din semințe
deserturi, băuturi

Biscuiți keto din semințe

O rețetă simplă și rapidă de biscuiți. Datorită semințelor, biscuiții ies foarte consistenți și calorici, așa că aveți grijă la cantități. Scorțișoara le-a dat o aromă de Crăciun, deci merg de minune pentru a fi făcuți cadou. În acest caz, vă recomand să-i modelați mai mici.
I-am preparat în 2 variante, cu și fără tărâțe de psyllium. În primul caz, compoziția iese mai legată, biscuiții își păstrează mai bine forma, atât la modelat, cât și la copt, dar consistența finală este ușor gumată. În a doua versiune biscuiții se cam lăbărțează la copt, în schimb ies crocanți, mi-au plăcut mai mult.
Vă îndemn să încercați ambele variante și să reveniți cu impresii, aici, sau pe pagina de facebook.

Pentru 8-10 bucăți

Într-un bol se amestecă toate componentele rețetei. Dacă se folosește psyllium, se lasă compoziția să stea 10-15 minute. Pe o tavă întinsă se așterne hârtie de copt. Dacă nu sunteți siguri, ungeți-o cu puțin unt, eu o las așa. Se pune compoziția cu lingura, formând biscuiți rotunzi.

Tava se dă în cuptorul încins la 170 grade C pentru vreo 10-15 minute. E bine să verificați și, dacă e nevoie, să schimbați poziția tăvii. Biscuiții sunt gata când toată suprafața s-a prins și sunt ușor rumeniți pe margini. Cei care nu conțin tărâțe de psyllium pot avea marginile neregulate, care se pot ajusta cu o foarfecă de bucătărie.

Se scot pe un grătar până la răcirea completă. Se păstrează feriți de umezeală.


TOTAL: 410 grame, 1734.5 calorii, 55 proteine, 150.2 lipide, 29.5 carbohidrati, 23.1 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Biscuiți keto din semințe
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 15 Review(s)

Leave a Reply