Bouyourdi
fel principal, garnituri salate, aperitive, diverse

Bouyourdi

În vacanța noastră din Grecia am descoperit acest aperitiv delicios, care ne-a impresionat. L-am comandat în aproape toate tavernele la care am fost. Acasă l-am refăcut cu prima ocazie, folosind brânză feta originală adusă din Grecia, precum și un vas special luat tot de acolo. Brânza feta este un fel de telemea grecească preparată dintr-un amestec de lapte de oaie și de capră. Cred că în lipsa acesteia, se poate folosi foarte bine telemeaua de oi.

De obicei, bouyourdi se servește cu pâine sau lipii, noi însă îl mâncam… cu lingura. 🙂 De altfel, mereu ni se aducea și o lingură alături de vasul cu aperitivul aburind.

Pentru 2 porții:

  • 1-2 roșii bine coapte
  • 1 ardei capia sau verde
  • 1 ardei iute, opțional
  • 150 g brânză feta
  • 70-100 g cașcaval (de ex. gouda)
  • câteva linguri bune de ulei de măsline
  • oregano sau amestec grecesc de condimente pentru feta

Vasul în care se prepară bouyourdi trebuie să fie rezistent la căldură (lut, ceramică, sticlă). Se toarnă un pic de ulei de măsline, se așază legumele tăiate bucăți, apoi se presară brânza feta sfărâmată, condimente, se toarnă restul de ulei de măsline și de condimente. Se presară cașcavalul ras, se acoperă cu folie de aluminiu și se dă vasul în cuptorul încins la 200 grade C pentru circa 20 de minute. Apoi se scoate folia și se mai ține 10 minute, până se rumenește suprafața.

Se servește fierbinte, cum ziceam mai sus, cu lingura. 🙂 Sau puteți strânge zeama delicioasă cu o chiflă keto, care e perfectă în acest scop.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Bouyourdi
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 29 Review(s)

Leave a Reply