Brioșe keto din făină de migdale
deserturi, băuturi

Brioșe keto din făină de migdale

Rețeta Mădălinei mi-a făcut cu ochiul imediat ce am văzut-o. Am preparat acest pandișpan într-o zi în mare grabă, pentru călătoria în care urma să plecăm a doua zi, încât nici nu am apucat să fac poze în timpul preparării. Am folosit formele de brioșe, pentru o porționare mai ușoară. Mai aveam în casă și niște picături de ciocolată fără zahăr. Brioșele au ieșit pufoase și tare bune. Cu siguranță o să le mai fac.

Pentru circa 10 bucăți

Ouăle se separă, iar albușurile se bat spumă cu puțină sare. Se adaugă îndulcitorul, apoi se continuă baterea până la topirea acestuia. Se adaugă ușor gălbenușurile amestecate cu uleiul de cocos și vanilia, cu mișcări ușoare, să nu se lase compoziția. Apoi se încorporează făina de migdale în care s-a pus praful de copt, cu aceleași mișcări ușoare. Se toarnă aluatul în forme de brioșe unse cu unt și se presară cu picături de ciocolată. Sau puteți amesteca picăturile direct în aluat, eu m-am temut să nu se lase la fundul brioșelor.

Brioșele se coc la circa 170 grade C, vreo 25-35 de minute, până ce suprafața se rumenește și devine elastică la atingere. Se păstrează la rece, rezistă vreo 5 zile fără probleme.

Sunt foarte pufoase în interior:


TOTAL: 595 grame, 2065.8 calorii, 72.3 proteine, 190.6 lipide, 35.1 carbohidrati, 22.2 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Brioșe keto din făină de migdale
Autor
Data publicării
Rating
4.51star1star1star1star1star Based on 32 Review(s)

Leave a Reply