Clătite groase cu ouă și ceapă verde
fel principal, garnituri pâine, tarte sărate, plăcinte LCHF salate, aperitive, diverse

Clătite groase cu ouă și ceapă verde

O rețetă descoperită recent pe Instagram a devenit una din favoritele noastre. Clătitele ies sățioase și pline de gust. Merg bine la micul dejun, dar și la o cină mai simplă. Pentru a contrabalansa nutrienții, cel mai bine e să fie servite cu legume, de exemplu, cu o salată.

Pentru 6 bucăți

  • 2 ouă crude
  • 2 ouă fierte
  • 2 linguri de iaurt grecesc (cam 85-90 g)
  • 2 linguri tărâțe de psyllium (12-13 g)
  • 1-2 fire de ceapă verde
  • sare, alte condimente, după gust
  • 2 linguri de ulei de cocos sau de măsline pentru prăjit

Ouăle fierte se taie cubulețe, iar ceapa verde se toacă mărunt.
Într-un bol se amestecă cu o lingură toate componentele rețetei și se lasă 5-10 minute.

Se încinge uleiul de cocos într-o tigaie. Se ia câte o lingură cu vârf de aluat pentru o clătită și se pune în tigaia încinsă (trebuie să fie cam 6 linguri cu vârf = 6 clătite).
Se țin clătitele la foc mediu spre mic cam 3 minute pe o parte, apoi se întorc cu o paletă și se mai țin încă vreo 3 minute. Trebuie să fie rumenite frumos pe ambele părți. Se scot pe un platou.

Se servesc imediat, dar sunt bune și reci.


TOTAL: 373 grame, 762.6 calorii, 32.1 proteine, 63.1 lipide, 17.8 carbohidrati, 10.9 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Clătite groase cu ouă și ceapă verde
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 23 Review(s)

Leave a Reply