„Pâine” carnivoră
pâine, tarte sărate, plăcinte LCHF salate, aperitive, diverse

„Pâine” carnivoră

Pâinea carnivoră are în compoziție doar carne gătită (pui, vită, porc ș.a.), ouă și grăsime. Proporțiile pot fi altele decât cele încercate de mine, grăsimea e opțională, iar în loc de praf de copt se poate folosi oțet + bicarbonat. Sunt admise și condimentele după gust. În funcție de carnea folosită, pâinea poate avea culori diferite (mai albă de la pui, mai întunecată de la vită).
Rezultatul obținut seamănă la aspect cu o pâine keto (sau cu un chec, mai degrabă), dar gustul este unul diferit. Nici a ruladă de carne n-aș zice că aduce. Este sățioasă și are un aport important de proteine. E alimentul perfect în cazul problemelor cu dantura (după extracții dentare sau activări ale aparatului dentar), întrucât nu conține lactate și nici carbohidrați, iar consistența este moale.
Cea mai bună mi se pare rumenită pe tigaie sau la prăjitorul de pâine și servită cu salată de vinete sau zacuscă.
V-am făcut curioși? O încercați și voi? 🙂

Pentru o „pâine” împărțită în 10-12 felii

  • 200 g carne gătită (eu am avut piept de pui)
  • 5 ouă
  • 50 ml ulei de măsline
  • 1 linguriță praf de copt
  • sare, pudră de ceapă sau alte condimente

Se mixează toate componentele rețetei la robot. Trebuie să iasă o compoziție cât mai omogenă și destul de fluidă.
Aceasta se toarnă într-o tavă de chec unsă cu unt și tapetată cu hârtie de copt.
Pâinea se coace la foc mediu (170 grade C) timp de 45-55 de minute, sau până când suprafața este prinsă și elastică la atingere.

Se scoate pe un grătar și se taie după răcirea completă.

Feliile se pot rumeni pe tigaie sau la prăjitorul de pâine.

Se servește cu legume și (opțional) brânzeturi. Se păstrează doar la rece, maxim 3 zile, sau la congelator, câteva săptămâni bune.


TOTAL: 525 grame, 1142.3 calorii, 90.8 proteine, 88.9 lipide, 3 carbohidrati, 0 fibre

Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
„Pâine” carnivoră
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 12 Review(s)

Leave a Reply