Panna cotta cu dovleac și ciocolată
deserturi, băuturi

Panna cotta cu dovleac și ciocolată

Inspirată de rețeta Lenei, am preparat panna cotta cu dovleac copt, dar în combinație cu ciocolată. Ceea ce a ieșit ne-a încântat ochii și gustul.

pentru 4-6 porții

stratul de ciocolată:

  • 400 ml smântână dulce (minim 32% grăsime)
  • 2 linguri îndulcitor Green Sugar sau altul după gust
  • 50-60 g ciocolată cu conținut minim de 80% cacao (de exemplu, cu 100% cacao) sau 1 lingură cu vârf de pudră de cacao
  • 1 pliculeț gelatină granule (10 g)

stratul de dovleac:

Pentru stratul de ciocolată, mai întâi se pune la hidratat gelatina cu 2-3 linguri de apă și se lasă 10 minute.

Între timp, într-un ibric se pune pe foc smântâna cu îndulcitorul și ciocolata ruptă bucățele. Se amestecă până ajunge aproape de fierbere și se topește ciocolata. Se ia de pe foc, se adaugă gelatina hidratată și se amestecă până la dizolvarea acesteia. Se toarnă în pahare de servit. După răcirea compoziției, paharele se bagă la rece pentru vreo oră.

Se prepară stratul al doilea. Se lasă gelatina la hidratat la fel ca pentru primul strat.

Într-un ibric se pune pe foc smântâna cu îndulcitorul. Se amestecă până ajunge aproape de fierbere, apoi se adaugă gelatina hidratată și se amestecă până la dizolvare. Se toarnă într-un bol peste dovleacul copt (care trebuie să fie călduț sau măcar la temperatura camerei, pentru a evita coagularea bruscă a gelatinei la contact) și se mixează cu blenderul vertical, până la o omogenizare perfectă. Nu uitați și condimentele. Compoziția se toarnă cu atenție peste primul strat. Panna cotta se dă la rece până se prinde al doilea strat.

La servire se poate orna cu frișcă, nuci sau ciocolată rasă, eu am lăsat-o simplă.

Dacă aveți răbdare și timp, puteți da un aspect mai interesant desertului, ținând paharele într-o poziție înclinată, până se prinde primul strat.


TOTAL: 930 grame, 2315.8 calorii, 38.6 proteine, 223.3 lipide, 35.9 carbohidrati, 4 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Panna cotta cu dovleac și ciocolată
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 16 Review(s)

Leave a Reply