Paste konjac cu legume (și parmezan)
O mâncare simplă, rapidă și plină de arome, în 2 variante: de post și cu parmezan.
Pentru această rețetă, am folosit paste konjac penne, primite de la magazinul online NoSugarShop.ro. Puteți folosi orice fel de paste konjac.
Pentru 2-3 porții
- 1 cutie de paste konjac penne sau oricare altele
- 1 vânătă de mărime medie
- 1 ardei capia
- 4-5 linguri de sos de roșii, fără zahăr adăugat (eu am folosit sos făcut de mine în vară)
- ulei de măsline sau de cocos
- 50 g parmezan, opțional
Într-o tigaie se încinge uleiul și se călesc legumele tăiate cuburi, timp de 3-4 minute, până se rumenesc ușor. Se adaugă sosul de roșii, apoi se pun pastele clătite și scurse de apă și se amestecă.
În cazul în care doriți un fel de post, țineți pastele pe foc maxim 1 minut și le puteți servi.
Sau, presărați parmezanul și dați tigaia în cuptorul încins până la rumenirea suprafeței. Eu am folosit flacăra de sus a cuptorului meu.
Se servește imediat, ca fel vegetarian simplu sau ca garnitură pe lângă carne.
TOTAL: 680 grame, 296 calorii, 5 proteine, 20.6 lipide, 25.5 carbohidrati, 12.3 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com
Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.