Salam de biscuiți keto
deserturi, băuturi

Salam de biscuiți keto

Acest salam dulce necesită un pic mai mult efort decât cealaltă variantă de pe blog, dar are aspectul mai apropiat de salamul de biscuiți clasic. E la fel de delicios, vă asigur! Pentru a ușura procesul, în loc de mai mulți biscuiți se coace un singur blat. Că doar oricum urmează a fi sfărâmat. 🙂 Rețetă preluată și adaptată de aici.

Pentru un salam mic împărțit în circa 6-8 felii

Albușurile se bat spumă cu un praf de sare și îndulcitorul, până se obține o bezea lucioasă. Se încorporează făina de migdale. Aluatul obținut se întinde pe hârtie de copt în strat subțire. Se coace în cuptorul preîncălzit la 160 grade C vreo 10-12 minute, sau până la rumenire. Aveți grijă, se arde foarte ușor. Se scoate la răcit.

Între timp se pregătește crema: smântâna dulce se înfierbântă cu îndulcitorul, apoi se toarnă peste gălbenușuri, amestecând cu un tel. Compoziția se mută din nou in ibric și se pune pe foc mic. Se amestecă mereu până când începe să se îngroașe. Se stinge focul și se adaugă untul, amestecând până la topirea lui, apoi se încorporează pudra de cacao, omogenizând compoziția.

Blatul se sfărâmă cu mâna în bucățele mici care se pun peste cremă. Se adaugă aromele și, opțional, miezul de nucă.
Compoziția obținută se modelează sub formă de salam și se învelește în folie (de plastic sau aluminiu). Se dă la frigider pentru o oră sau la congelator pentru 20-30 de minute.

Înainte de servire eu am tăvălit salamul prin nucă de cocos, atât pentru gust, cât și mai ales pentru a obține o suprafață nelipicioasă. Dar puteți omite acest pas. Salamul de biscuiți keto se consumă cu măsură și se păstrează la rece.


TOTAL: 475 grame, 1774.4 calorii, 41 proteine, 184.5 lipide, 11.2 carbohidrati, 7.4 fibre

Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Salam de biscuiți keto
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 18 Review(s)

Leave a Reply