Vinete coapte la Air Fryer. Ardei copți la Air Fryer
salate, aperitive, diverse

Vinete coapte la Air Fryer. Ardei copți la Air Fryer

În sfârșit am ajuns și eu să-mi cumpăr aparatul mult lăudat de toți cei care îl dețin: un Air Fryer, adică o friteuză cu aer cald. Multiplele avantaje (gătire fără exces de grăsimi, rapiditate, nedegajare de fum și căldură, ș.a.) m-au convins că am neapărată nevoie de această minune a tehnicii.
Și nu am regretat. Am friteuza doar de vreo 3 săptămâni, dar am gătit în ea aproape zilnic diverse (legume, cârnăciori, antricot de vită, cartofi pentru copii), iar rezultatele m-au încântat de fiecare dată. Presimt că vor urma mai multe rețete pe blog gătite la Air Fryer, de aceea am creat o etichetă, care să vă ajute să le găsiți cu ușurință.
Prevenind întrebările, modelul meu de friteuză este acesta. Piața acum abundă în modele, diferite și ca mărime, și ca preț. Alegeți-vă modelul dorit în funcție de brandul preferat și de numărul de persoane pentru care vreți să gătiți. Pentru 2 persoane este suficient un Air Fryer cu o capacitate de 3,5 – 4,2 l, pe când la o familie mai mare (3-5 persoane) ar fi mai potrivit un model de la 5,5 l în sus.
Și încă o recomandare aș vrea să vă fac, și anume aceste hârtii de copt pentru Air Fryer (găsiți și alte mărimi, în funcție de capacitatea friteuzei). Sunt perfecte mai ales când aveți de gătit mai multe ture de diverse alimente și să nu fiți nevoiți să spălați coșul aparatului după fiecare.

Azi vreau să vă arăt cum pot fi gătite la Air Fryer legumele de sezon, adică vinetele și ardeii. Desigur, acestea nu vor avea miros de fum, nici nu am pretenția că vor fi asemenea celor coapte la grătar sau pe plită. Dar sunt o alternativă grozavă legumelor coapte în cuptor. În plus, se fac mult mai repede.

Aveți nevoie de:

  • 1 kg vinete
  • 1 kg ardei gras

Procedeul este unul simplu de tot:
Legumele se spală și se șterg de apă. Am început cu vinetele. Acestea se înțeapă în câteva locuri cu un cuțit și se așază în coșul friteuzei (eu am folosit o hârtie de copt de care vă ziceam mai sus). Se setează temperatura de 200 de grade C și timpul de 20 de minute. După 10 minute vinetele se vor întoarce (cu grijă, sunt foarte fierbinți!), apoi se lasă până la expirarea timpului. Dacă e nevoie, mai coaceți 2-3 minute, până vinetele devin moi în mod uniform.

Se scot din coș pe un platou, iar apoi, cu atenție, se vor decoji și se vor lăsa la scurs și răcit într-o strecurătoare.

Cu aceste vinete am preparat rapid o salată delicioasă: le-am tăiat cuburi, am adăugat o ceapă tăiată, pătrunjel tocat, sare, oțet și ulei de măsline, am amestecat bine și am lăsat salata la rece pentru o oră:

După ce am terminat cu vinetele, am așezat în coșul friteuzei ardeii (pe aceeași hârtie de copt). Temperatura setată a fost tot de 200 grade C, dar timpul a fost unul mai scurt (15 minute), deoarece aparatul era deja încins. La jumătatea timpului ardeii se întorc. Dacă e nevoie, se mai adaugă 2-3 minute.

Când sunt gata, se scot ardeii într-un vas și se acoperă cu un capac. În acest mod, se va forma condens care va ajuta la decojirea ardeilor. După o jumătate de oră îi puteți curăța cu ușurință (chiar și mai devreme, doar că vor fi încă fierbinți).

Din ardei copți puteți prepara o salată de vară, simplă sau în combinație cu vinete coapte. Sau îi puteți transforma într-o tocăniță mega delicioasă cu smântână.

Deci, v-am convins și pe voi să vă luați un Air Fryer? Sau aveți deja și vă bucurați demult de felurile gustoase pe care le puteți găti la el?

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Vinete coapte la Air Fryer. Ardei copți la Air Fryer
Autor
Data publicării
Rating
4.51star1star1star1star1star Based on 27 Review(s)

Leave a Reply