Tocăniță de ardei copți cu smântână
O mâncare aromată, cu gust de toamnă. Se poate face și cu ardei gata copți de la borcan, sau din congelator, dacă aveți. În acest caz, e chiar o rețetă rapidă.
M-am inspirat de pe site-ul Rețete Papa Bun.
Pentru 4 porții:
- 800 g ardei capia
- 100 ml smântână dulce (30-35% grăsime)
- 1-2 linguri ulei de măsline sau unt
- 2 căței de usturoi
Ardeii se coc într-o tavă cu capac, la cuptor.
Se răcesc, se curăță de pielițe, cotor și semințe. Se pot rupe fâșii, eu i-am lăsat întregi. Se călesc un pic în ulei, apoi se adaugă smântâna.
Se mai țin pe foc 5 minute, se adaugă usturoiul pisat și se închide focul.
TOTAL: 926 grame, 672.5 calorii, 10.7 proteine, 50.8 lipide, 52.7 carbohidrati, 16.9 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com
Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.