Cheesecake de mascarpone, cu jeleu de căpșuni
deserturi, băuturi

Cheesecake de mascarpone, cu jeleu de căpșuni

Am făcut această prăjitură pentru o ocazie specială și a fost foarte apreciată. Deși e nevoie de mai mult timp pentru preparare (coacere + răcire + întărirea stratului de căpșuni), gustul merită așteptarea. Consistența prăjiturii este foarte fină și delicată, iar combinația cu căpșuni este perfectă. Puteți, desigur, folosi și alte fructe (afine, zmeură).

Se amestecă într-un bol componentele aluatului, până devine un amestec omogen. Într-o formă rotundă cu pereți detașabili (diametru 25-26 cm), se pune un cerc tăiat din hârtie de copt, care se unge cu unt. Apoi se întinde aluatul obținut, formând o bază și opțional, niște borduri. Eu am pus și pe marginea formei fâșii din hârtie de copt, întrucât forma mea nu e perfect etanșă.

Ca variantă, puteți întinde aluatul între 2 hârtii de copt, până ajunge de diametrul formei, apoi îl transferați în ea cu tot cu hârtia de dedesubt.

Într-un alt bol se amestecă toate componentele umpluturii, cu ajutorul unui mixer. Se toarnă cu atenție peste aluat.

Se dă forma la cuptor la foc mediu spre mic (circa 150-160 grade C), până când se prinde aproape toată suprafața (în mijloc poate să mai rămână abia abia mai moale). La mine a durat cam o oră și jumătate. Forma am acoperit-o cu folie de aluminiu. Dacă vi se pare că aluatul pe margini are tendința să se ardă, puneți un recipient cu apă în cuptor dedesubt.

După ce prăjitura se răcește de tot, se prepară stratul de jeleu de căpșuni. În acest scop, căpșunile se spală, se curăță de codițe și se toacă împreună cu îndulcitorul, folosind un mixer vertical.

Gelatina se lasă la hidratat cu apa pentru 10 minute. Piureul de căpșuni se pune pe foc și se înfierbântă până la fierbere, amestecând mereu. Se stinge focul, se adaugă gelatina hidratată și se amestecă până la topirea acesteia. Se mai lasă compoziția un pic să se răcească, apoi se toarnă cu atenție peste prăjitura răcită. Se da la frigider pentru 8-10 ore, apoi se poate felia și servi.


TOTAL: 1840 grame, 4008.7 calorii, 105.4 proteine, 371.9 lipide, 55.9 carbohidrati, 36.9 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Cheesecake de mascarpone, cu jeleu de căpșuni
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 14 Review(s)

Leave a Reply