„Orez” din konjac cu ton
fel principal, garnituri

„Orez” din konjac cu ton

Cine urmează modul de viață low-carb știe că pastele și orezul nu au ce căuta în alimentație, din cauza conținutului ridicat de amidon. Dar recent am descoperit o gamă de produse sub formă de paste și orez, făcute dintr-o rădăcină a unei plante vechi japoneze numite Konjac. Această plantă este consumată în Japonia de secole. Atât „pastele”, cât și „orezul” konjac sunt o sursă foarte bogată de fibre și reprezintă o alternativă cu puține calorii și indice glicemic mic. Nu conțin grâu, gluten, grăsimi, zahăr sau sare. Sunt potrivite pentru celiaci, vegani și vegetarieni. Au un gust neutru, dar atunci când sunt amestecate cu un sos, „pastele” și „orezul” absorb aroma acestuia, astfel încât vă puteți bucura de o masă sănătoasă și savuroasă. Și o mențiune importantă: la fel ca în cazul oricărui aliment cu conținut ridicat de fibre, este necesar să consumați suficientă apă, pentru a ușura digestia fibrelor.

Atât „pastele”, cât și „orezul” le puteți găsi aici. Pe net le mai găsiți sub denumirea de „shirataki rice/noodles” . Astăzi vă propun o rețetă rapidă cu „orez” konjac.

Pentru 2-3 porții

Într-o tigaie se încinge uleiul, apoi se adaugă peștele tăiat cuburi potrivite. Se călește timp de câteva minute, amestecând periodic, până la rumenire. Se adaugă smântâna dulce, se mai lasă câteva clocote până la îngroșarea sosului. Se sărează și se piperează după gust.

„Orezul” konjac este ambalat într-un lichid care inițial nu are un miros prea plăcut, dar nu vă îngrijorați, prin clătire mirosul dispare complet.

Se desface punga, se clătește „orezul” într-o sită cu apă rece, apoi se mută într-o oală cu apă clocotită.

Se ține pe foc timp de 1-2 minute, apoi se strecoară și se servește alături de peștele în sos.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
„Orez” konjac cu ton
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 16 Review(s)

Leave a Reply