Pârjoale
fel principal, garnituri

Pârjoale

Pentru cei care nu știu, pârjoalele sunt un fel de chiftele mai mari și mai plate, care se prăjesc în tigaie sau se pot coace în cuptor. În rețeta clasică, pârjoalele pot să conțină pâine înmuiată (în apă/lapte), pesmet, morcovi, cartofi, ceapă. Vă arăt cum le fac eu, cu mult mai puține ingrediente, dar la fel de savuroase.

Pentru circa 6 pârjoale

  • 400 g carne cu grăsime pentru tocat (amestec vită cu porc), sau gata tocată
  • 100 g ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 1 linguriță sare
  • piper măcinat, pudră de ceapă
  • untură sau ulei de cocos pentru prăjit
  • 1 ou

Carnea se toacă împreună cu ceapa și usturoiul, și se amestecă bine cu sarea și condimentele. Se frământă câteva minute cu mâinile, pentru omogenizare.

Amestecul se împarte în 6 bucăți egale. Fiecare bucată se modelează mai întâi sub formă de sferă, care apoi se aplatizează până la grosimea de circa 1,5 cm.

Într-o tigaie se încinge untură sau ulei de cocos. Se bate oul într-un castron. Fiecare pârjoală se dă prin oul bătut, apoi se așază în tigaia încinsă, fără să fie înghesuite. Se prăjesc fără capac timp de 4-5 minute pe o parte, la foc mic, apoi se întorc, se pune capacul și se mai țin 3-4 minute.

Înainte de următoarea tură se va curăța tigaia de eventualele urme de arsură și se va turna ulei/untură curată.

Pârjoalele se servesc calde, cu garnitura preferată. Suportă foarte bine congelarea, de aceea pot fi preparate în cantități mai mari.


TOTAL: 590 grame, 1234 calorii, 80.6 proteine, 96.1 lipide, 9.9 carbohidrati, 0.1 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Pârjoale
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 15 Review(s)

Leave a Reply