Sangria low-carb
deserturi, băuturi

Sangria low-carb

Sangria este o băutură ușor alcoolizată pe bază de vin și fructe, originară din Spania. De obicei are destul de multe glucide, datorită conținutului ridicat de fructe și suc de fructe. Dar recent am descoperit o variantă care se potrivește mult mai bine modului de alimentație low-carb. Nu e o băutură de fiecare zi, dar o puteți servi la petreceri. Este răcoritoare, aromată și aducătoare de bună dispoziție.

Pentru 4 pahare de sangria

  • 500 ml vin SEC (roșu, alb sau roze)
  • 250 ml apă minerală sau plată*
  • ½ lămâie tăiată felii**
  • o piersică foarte coaptă, tăiată cuburi mari**
  • îndulcitor după gust (stevia/eritritol/xylitol), dacă simțiți nevoia
  • cuburi de gheață pentru servit

Într-o carafă se amestecă vinul cu apa și îndulcitorul, se adaugă fructele și se lasă la rece câteva ore bune, cel mai bine peste noapte. A doua zi se toarnă în pahare și se servește cu cuburi de gheață.

* Puteți mări cantitatea de apă, după gust.
** Fructele sunt doar pentru aromă, adepții alimentației low-carb pot alege să nu le consume, dar nu se va întâmpla nimic grav dacă gustați câteva cubulețe, promit 🙂

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Sangria low-carb
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 11 Review(s)

Leave a Reply