Tort low-carb de ciocolată
deserturi, băuturi

Tort low-carb de ciocolată

Un desert fără coacere, fără gelatină, fără zahăr, fără gluten, dar cu un gust intens de ciocolată. Un deliciu!

  • blat:
  • 100 g nuci măcinate
  • 1 linguriță Green Sugar
  • 45 g unt topit
  • umplutură:
  • 300 g ciocolată neagră (minim 85% cacao)
  • 450 ml smântână dulce (35% grăsime)
  • 2 linguri îndulcitor pudră (de exemplu Green Sugar), sau după gust

Se amestecă nucile măcinate cu îndulcitorul și untul topit. Trebuie să iasă o compoziție ca un nisip umed. Se împrăștie într-o tavă cu pereți detașabili (a mea are 17 cm în diametru), tapetată cu hârtie de copt, se presează cu mâinile formând o bază. Dacă doriți, puteți forma și o mică margine de jur împrejur.


Smântâna răcită bine se bate într-un bol timp de câteva minute împreună cu îndulcitorul, până începe să prindă formă. Separat se topește ciocolata la baie de aburi sau la microunde.

Se lasă un pic să se răcească, apoi se încorporează în frișca bătută.

Se omogenizează compoziția și se toarnă peste blat. Se nivelează suprafața și se dă la rece pentru minim 4 ore.

Cu ajutorul unui cuțit înmuiat în apă caldă și șters bine la fiecare tăietură, tortul se taie felii subțiri (este foarte consistent) și se servește. Cu cafea este minunat!


TOTAL: 865 grame, 3863.7 calorii, 51.7 proteine, 365.4 lipide, 66.8 carbohidrati, 6.7 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Tort low-carb de ciocolată
Autor
Data publicării
Rating
4.51star1star1star1star1star Based on 58 Review(s)

2 thoughts on “Tort low-carb de ciocolată”

  1. Cred ca imi citesti tu cumva gandurile, Natalia. In curand am un eveniment si ma gandeam ca nu se cuvine sa lipseasca tortul. Imi place, o sa ma inspir din ideea ta.

Leave a Reply