Supă cremă de dovleac
supe, ciorbe

Supă cremă de dovleac

Gustul nemaipomenit al acestei supe nu lasă pe nimeni indiferent. Consistența cremoasă și catifelată a supei te face să-ți mai dorești o porție.

 pentru 4 porții

  • 250 g dovleac
  • 100 g conopidă
  • 1 ceapă
  • 3-4 căței de usturoi
  • 50 g unt
  • 500 ml apă sau supă de carne/supă de oase/supă de legume
  • 150 ml smântână dulce (minim 30% grăsime)
  • sare, piper măcinat

Într-o oală pe foc mediu se topește untul, apoi se călește ușor ceapa tăiată julien și cățeii de usturoi, timp de 2-3 minute. Se adaugă dovleacul tăiat cuburi și conopida.

Se mai ține pe foc un pic, apoi se adaugă apa sau supa și se lasă la foc mic 30 de minute. Se pasează supa cu blenderul vertical direct în oală sau în blenderul cu vas. Se pune iar supa pe foc și se adaugă smântâna dulce, sarea, piperul după gust. Se mai ține până dă primul clocot, apoi se stinge focul. Se servește cu semințe coapte de dovleac, și eventual cu pâine low-carb.


TOTAL: 1105 grame, 949.5 calorii, 9.5 proteine, 89.2 lipide, 32.5 carbohidrati, 4.6 fibre (varianta cu apă)
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Print Friendly, PDF & Email
Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Supă cremă de dovleac
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 16 Review(s)

Leave a Reply