Pâine keto cu aromă de pâine
pâine, tarte sărate, plăcinte LCHF

Pâine keto cu aromă de pâine

De aproape doi ani de când există acest blog, am postat destule rețete de pâine cu conținut redus de carbohidrați. Am făcut și pâine crocantă (de tip crackers), dar și mai pufoasă, la cuptor sau în tigaie, sub formă de chifle sau felii subțiri (de tip focaccia). Ce mai puteam afla nou în materie de pâine low-carb? Dar uite că această rețetă chiar mi-a atras atenția și a reușit să mă impresioneze. Deși componentele de bază (ouă, grăsimi, făină de migdale) se regăsesc în majoritatea rețetelor de pâine keto de pe net, totuși există câteva detalii aparent mărunte, dar care contează și care contribuie la obținerea unei pâini deosebite.

Mai întâi de toate, e vorba despre drojdia uscată. Aceasta se pune doar pentru aromă. Neavând zahăr prin preajmă, nu are rol de afânare a aluatului (de asta se ocupă praful de copt).
Îndulcitorul pus în cantități mici îmbunătățește gustul pâinii.
Dacă nu aveți gumă de xanthan, puteți folosi 1 lingură de semințe de chia.
Semințele de in nu sunt obligatorii (le puteți înlocui cu aceeași cantitate de făină de migdale), dar ele dau o textură mai densă pâinii, îmbunătățindu-i și aspectul (conferindu-i acele picățele simpatice).
Puteți înlocui untul și uleiul de cocos cu ulei de măsline. Pâinea va avea un gust mai intens, mai mediteranean.
Ca să diminuați cât mai mult gustul de omletă („păcatul” multor rețete de pâine keto), folosiți ouă la temperatura camerei. Fie le scoateți din frigider cu 1 oră înainte, fie le țineți în apă caldă 5 minute. De asemenea, în același scop, ajută să răciți pâinea pe un grătar, nu în formă.
M-am inspirat de aici.

Pentru o pâine de circa 25 cm lungime

Într-un bol se amestecă toate componentele uscate ale rețetei, mai puțin sarea.

În alt bol se bat cu mixerul ouăle și sarea, timp de 1-2 minute. Se adaugă untul și uleiurile și se mai bate un pic. Apoi se adaugă treptat amestecul uscat, bătând câte un pic. Trebuie să iasă un aluat destul de gros și lipicios (cu semințe de chia, aluatul iese mai lichid decât cu gumă de xanthan). Se toarnă aluatul într-o formă de chec de 25 cm, tapetată cu hârtie de copt.

Forma se dă în cuptorul încins la 175-180 grade C pentru circa 45 de minute. Se verifică periodic. Pâinea este gata atunci când e rumenită și trece testul scobitorii.

Se scoate pâinea din formă și se lasă pe un grătar până la răcirea completă. Se păstrează la rece (feliată sau nu), rezistă foarte bine și la congelator.

Se poate încălzi în prăjitorul de pâine sau pe o tigaie grill.

Varianta cu semințe de chia arată în secțiune așa:


TOTAL: 690 grame, 2658.9 calorii, 87.7 proteine, 248.1 lipide, 44.7 carbohidrati, 23 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com

Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.

Votează dacă îți place
recipe image
Rețetă
Pâine keto cu aromă de pâine
Autor
Data publicării
Rating
51star1star1star1star1star Based on 21 Review(s)

2 thoughts on “Pâine keto cu aromă de pâine”

  1. Bună ziua. Am făcut ieri această pâine. Delicioasă.
    Am înlocuit xantan-ul cu pudră de guar ( tot 1/2 linguriță) și semințele de chia/în cu chimen care mie îmi place mai mult.
    Personal aș reduce puțin din grăsime adică ma gândesc să pun doar 70 unt /30 cocos sau ceva de genul ăsta..
    Mii de mulțumiri pentru rețete.

    1. Mulțumesc pentru toate observațiile, sunt convinsă că vor fi de folos și altor persoane care mai intră pe aici. N-am mai copt demult această pâine, am să încerc și eu data viitoare să reduc grăsimile.

Leave a Reply