Salată de vinete cu ciuperci și sos de soia
Vă place combinația dintre vinete și ciuperci? Recent mi-am dat seama că nu am încercat-o până acum, așa că le-am combinat în această mâncare simplă și savuroasă.
Vă place combinația dintre vinete și ciuperci? Recent mi-am dat seama că nu am încercat-o până acum, așa că le-am combinat în această mâncare simplă și savuroasă.
Un pate atât de fin la gust, preparat cu minim de ingrediente. Nu-ți dai seama din ce anume este făcut, dar e așa de bun, încât vrei să guști iar și iar din el. Încercați-l și voi, este un deliciu! Rețetă adaptată de aici.
Sunt absolut încântată de aluatul cojilor de la fursecurile nuci, astfel că am preparat cu el și niște fursecuri simple. Au fost gata într-o jumătate de oră, iar acum, că vin sărbătorile de iarnă, pot fi un cadou excelent. Cea mai bună (și mai sinceră) urare de sănătate este, după mine, oferirea de dulciuri fărăContinue Reading “Fursecuri keto cu nucă”
Gândul la aceste gofre și mai ales la prezentarea lor sub formă de brăduț îmi stă de câteva luni bune. Am făcut mai multe teste, iar varianta care ne-a plăcut cel mai mult a fost cea făcută cu Ketomix pentru waffe. Dacă aveți o altă rețetă de gofre care vă place, puteți integra spanacul înContinue Reading “Gofre verzi cu Ketomix”
Nici nu mai știu a câta rețetă de omletă este aceasta. Se vede cât de mult îmi plac, da? 🙂 Chiar să le prepari și zilnic, tot reușești să o faci diferită, datorită ingredientelor folosite. Azi vă arăt varianta cu fasole verde, colorată și gustoasă. Folosiți fasole verde congelată, pentru o gătire rapidă.
O variantă rapidă de pizza cu (foarte) puțini carbohidrați puteți obține din mixul dedicat Ketomix pentru pizza conceput de Cristina Ioniță. Din rețeta de pe pachet mi-au ieșit 2 pizza cu diametrul de circa 17 cm fiecare. Nu e un blat pufos, ci mai degrabă seamănă cu unul făcut din făină integrală. Gustul final depindeContinue Reading “Pizza din Ketomix”
Cel mai bun pate de ficat este, după mine, cel făcut la cuptor. Dar și varianta rapidă merită să fie luată în seamă. În maxim o jumătate de oră obținem un pate fin și gustos, numai bun pentru micul dejun sau ca aperitiv, servit pe felii de chifle pufoase.
O rețetă de inspirație turcească, ce mi-a făcut cu ochiul și am executat-o îndată! Foarte bună această cremă de brânză cu nuci, unsă fie pe pâine, fie pe felii de ardei.
Vă povesteam în articolul trecut despre noua gamă de mixuri Ketorem lansată recent de Green Sugar, potrivite pentru prepararea ușoară a dulciurilor sănătoase. Azi a venit rândul mixurilor pentru chec la cană (mug cake). Acest tip de desert este unul foarte popular și are și de ce. Se face rapid, este foarte versatil și aratăContinue Reading “Chec keto la cană din mix Ketorem”
Un mod delicios de a savura vara legumele de sezon. Pentru că dovlecelul este dat prin răzătoare, consistența mâncării este destul de omogenă, astfel că în stare rece poate fi unsă și ca o salată pe pâine.