Supă cremă de ciuperci
Aromată și cremoasă, această supă îți poate însenina o zi mohorâtă de iarnă. Dacă folosiți ulei de cocos, supă de legume sau apă, iar în loc de smântână puneți cremă de cocos, aveți o rețetă lchf fără lactate sau chiar de post.
Pentru 4 porții
- 500 g ciuperci
- 1 ceapă
- 1 lingură de ulei de cocos, untură sau unt
- 500-600 ml supă de legume/de pui/de oase sau apă
- 200 ml smântână dulce (minim 30% grăsime) sau cremă de cocos
- sare, piper măcinat
- verdeață tocată
Se opresc 2 ciuperci, iar restul se șterg bine cu o cârpă umedă și curată, apoi se taie sferturi.
Într-o oală cu fundul gros se călește ceapa tăiată mărunt în grăsime. După 2-3 minute se adaugă ciupercile și se lasă sub capac la foc mic încă vreo 2-3 minute.
Se adaugă supa (sau apa) fierbinte și se lasă la fiert cam 30 de minute la foc mic. Se pasează supa cu blenderul vertical direct în oală sau în blenderul cu vas. Se pune iar supa pe foc și se adaugă smântâna dulce (sau crema de cocos), sarea, piperul după gust. Se mai ține până dă primul clocot, apoi se stinge focul.
Ciupercile lăsate deoparte se feliază subțire și se călesc în puțin unt pe ambele părți, până se rumenesc ușor.
Supa se servește în boluri, cu felii de ciuperci călite și verdeață tocată deasupra. Puteți să adăugați niște crutoane făcută din această pâine. Sau se poate servi cu chipsuri de cașcaval.
TOTAL: 1270 grame, 1026.2 calorii, 30.2 proteine, 86.4 lipide, 29 carbohidrati, 2.7 fibre
Sursa: http://calorii.oneden.com
Notă: Aceste calcule sunt aproximative. Dacă țineți un regim alimentar strict, vă recomand să vă faceți propriile calcule, pornind de la produsele concrete folosite.
Am făcut-o de mai multe ori, chiar porție dubla ?. E delicioasa ?
Super, mă bucur că ți-a plăcut!