Frittata cu dovlecei
Sau, într-un limbaj mai puțin simandicos, omletă cu dovlecei. Se prepară rapid, este delicioasă și consistentă. Am făcut-o de câteva ori în această vară și ne-a plăcut mult.
Sau, într-un limbaj mai puțin simandicos, omletă cu dovlecei. Se prepară rapid, este delicioasă și consistentă. Am făcut-o de câteva ori în această vară și ne-a plăcut mult.
Nu doar ardeii merg bine cu carnea, ci și vinetele. O combinație celebră ce se regăsește în numeroase bucătării internaționale (grecească, turcească, etc.) nu poate lipsi din meniul nostru, datorită gustului bogat și consistent.
Nu trece vara fără să gătesc măcar de câteva ori ardei umpluți cu carne. Cândva foloseam și orez la umplutură, iar ardeii îi lăsam întregi, tăindu-le doar un căpăcel. De ceva vreme am ales să-i umplu jumătăți, iar orezul nu mai face parte din alimentația mea de cel puțin 3 ani. Ardeii se gătesc maiContinue Reading “Ardei umpluți cu carne”
O rețetă descoperită recent pe Instagram a devenit una din favoritele noastre. Clătitele ies sățioase și pline de gust. Merg bine la micul dejun, dar și la o cină mai simplă. Pentru a contrabalansa nutrienții, cel mai bine e să fie servite cu legume, de exemplu, cu o salată.
N-am fost dintotdeauna o amatoare a cărnii de miel. Am început să o apreciez abia de câțiva ani. Iar mai ales când am gustat-o în Grecia, m-am îndrăgostit pe viață de gustul specific al cărnii de miel. Am gătit carne de miel acasă de mai multe ori, mereu cu rezultat delicios. De obicei oscilez întreContinue Reading “Friptură de miel gătită lent”
Pipotele și inimile de pui sunt ieftine și nutritive. Mie îmi plac mult și gustul, și consistența. Singurul dezavantaj este că fierb cam greu. Dar există o soluție: oala sub presiune! În cazul în care nu dețineți deja una, vă recomand insistent să vă cumpărați. Există acum diverse variante, cu diverse capacități, la prețuri decente.Continue Reading “Tocăniță de pipote și inimi de pui”
Am tot văzut pe net modul acesta de a găti varza, care m-a atras. L-am încercat și eu recent și vreau să vă spun că iese chiar delicios. La gust e precum varza călită, dar scapi de grija amestecatului din timpul preparării. În plus, aspectul mi se pare mai de efect.
Bucata aceasta a porcului, deși relativ slabă, este o carne fragedă și se gătește rapid. Feliile de bacon îi conferă suculență și un plus de aromă. Încercați și voi rețeta, să vedeți ce bunătate iese!
O garnitură rapidă și savuroasă, pentru amatorii de ciuperci. Combinația de pătrunjel cu usturoi, eu una o ador. Dacă nu ați încercat-o până acum, oricând e momentul potrivit, doar vă zic.
Un fel de mâncare din categoria „curățenie în frigider”. Câte un pic din una și alta, iar ca rezultat obținem o tartă delicioasă și sățioasă. Dacă nu vă place gustul dulceag al făinii de cocos, puteți folosi rețeta de aluat de la această tartă.